Accident rutier pe strada 1Mai

as1   O ambulanță care transporta un pacient la Institutul Oncologic din Cluj a fost lovită, marți dimineața, în jurul 9.45, de un șofer care a ieșit de pe strada 1 Mai din Sânnicoară, fără să se asigure.

Șoferul unei Dacii 1310  nu a acordat prioritate unei ambulanțe care circula pe DN 1C.

Din primele cercetări este vorba despre o neacordare de prioritate. Un bărbat de 68 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada 1 Mai, din localitatea Sânnicoară, nu ar fi acordat prioritate de trecere la pătrunderea pe drumul național, intrând în coliziune cu o ambulanță. Bărbatul a fost rănit și dus la UPU”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Simona Vîrci.

Ambulanța transporta un tânăr la Institutul Oncologic din Cluj, pentru un tratament.

De la gradinita, direct la spital

Accident la grădinița din Sânnicoară: Un copil a ajuns la spital după ce a căzut de te toboganul din curtea grădiniței !

Accidentul s-a petrecut aseară, în jurul orei 20:00, când mai mulți copii cu vârste cuprinse între 10 – 15 ani au intrat în curtea grădiniței să se joace, deși aceasta era închisă.

Adrian Ioan Ș, copil în vârstă de 13 ani, a căzut de pe un tobogan în fața celorlalți copii care îl însoțeau. Deși distanța nu era una mare, copilul s-a dezechilibrat și a căzut în cap  pierzându-și cunoştinţa. Ceilalți copii, văzând că prietenul lor nu reacționează la stimuri, au alergat în grabă după părinții acestuia.

Un echipaj de urgență a venit la fața locului iar copilul a fost transportant la UPU CJ.  După primele investigaţii efectuate, medicii au constatat că băiețelul  a suferit un traumatism cranian ( TCC) gradul 1.

Părinții băiatului nu-și explică cum s-a putut întâmpla așa ceva, băiatul nefiind pentru prima dată în respectivul loc de joacă.

”Copii nu aveau ce să caute la grădiniță în acel interval orar mai ales nesupravegheați de un adult.” a menționat directoarea grădiniței, refuzând să dicute cazul pe larg.