Rigola de pe Calea Clujului semnalizată necorespunzător.

Calea Clujului - sannicoara   Poliția Rutieră Cluj a amendat firma care efectuează ”Rigola de Aur” de pe Calea Clujului pe motiv că nu este semnalizată corespunzător.  Aceștia au trecut pe Drumul Național 1C iar când au văzut rigola cu adâncimea de aproape 2 metri au ajuns la concluzia că există riscul unor accidente rutiere grave sau de accidentare a unor pietoni care așteaptă autobuzele în stația din apropiere.

 

Amenda aplicată de polițiștii de la Serviciul Poliției Rutiere Cluj a constat în 21 de puncte de penalizare, adică suma de 2.205 lei. În plus, polițiștii au dispus oprirea lucrărilor, până când acestea vor fi semnalizate în mod corespunzător.”Există o neînțelegere legată de actele publice emise pentru această lucrare. Noi ne-am autosesizat din oficiu și am sesizat și Inspectoratul de Stat în Construcții să stabilească ce se întâmplă acolo și cine a semnat un proiect, în care rigola respectivă trebuie construită la o asemenea adâncime, având în vedere ca la un metru este deja drumul național. Am dispus și remontarea indicatorului trecere de pietoni, care a fost îndepărtat din zonă cu ocazia acestor lucrări. Acolo a fost un accident cu o victimă în vârstă de zece ani. Dacă procurorul va dispune și cercetarea celor de la Primăria Apahida, pentru că nu au intervenit când a fost dat jos acel indicator, atunci și aceștia vor putea fi trași la răspundere”, a declarat polițistul.

rigola-sannicoara

Accident pe strada 1 Mai! Un șofer a intrat pe Calea Clujului fără să se asigure. FOTO

Un șofer care circula pe strada 1 Mai a intrat pe Calea Clujului fără să se asigure și a lovit din plin un autoturism marca volkswagen care circula regulamentar dinspre Apahida.

Cauzele accidentului au fost neatenția și ceața densă care era prezentă la ora producerii accidentului.

Conducătorul autoturismului skoda este vinovat de producerea accidentului din cauză că a intrat de pe un drum secundar pe un drum principal fără să se asigure și să acorde prioritate.

Din fericire nu au fost victime.

 

Foto: www.sannicoara.ro

                         

 

Un nou dealer OPEL isi deschide portile in Sannicoara

OPEL își deschide porțile în Sânnicoară, vizavi de reprezentanțele Ford și Hyundai.

Polymobile, un nou dealer OPEL urmează să-și deschidă porțile în Sânnicoară, pe Calea Clujului, nr.8, lângă benzinăria Lukoil.

Reprezentanța este deja construită, urmând ca în câteva săptămâni aceasta să-și deschidă oficial porțile.

 

La noul Polymobile, dealer Opel, clienții vor putea beneficia de următoarele servicii:

– Service masini
– Masini noi
– Autovehicule comerciale
– Service autovehicule comerciale
– Caroserie

Polymobile le oferă celor pasionați de marca Opel posibilitatea de a achiziționa un autovehicul din această gamă și de a beneficia de servicii de întreținere și reparații la standarde europene.  O echipă tânără este pregătită să vă ofere consultanță privind vânzarea de autovehicule marca Opel, vizând calitatea și performanța Opel.