Primii fulgi de nea, în ajun de Moș Nicolae

   În Sânnicoara au căzut primii fulgi de nea, azi, în ajun de Moș Nicolae.

   A început să ningă încă din cursul nopții, iar azi toată ziua au fost ninsori slabe, dar omătul nu a rezistat prea mult în decor. Locuitorii, in special cei mici, s-au bucurat de primii fulgi, pe care i-au considerat prevestitori ai Moșului.

Tot din această seară, în centrul orașului, a fost pornit iluminatul de sărbători, de primarul Emil Boc.

Autoritățile locale au anunțat data de 6 decembrie pentru pornirea iluminatului de Crăciun în Sânnicoara, deși era un decor perfect ca ele să fie pornite la fel ca în centru Clujului, din această seară.

Meteorologii au avertizat că până mâine seară, 6 decembrie, va ninge în toate județele și se va depune strat de zăpadă îndeosebi în sud-vestul, centrul, nordul țării și în zona de munte, iar în regiunile estice și la munte va fi vânt puternic.

                                                                                                               foto: Bulevardul Eroilor

Beculețele de Crăciun din Sânnicoara se aprind pe 1 decembrie !

Localitatea Sânnicoara se va lumina pentru Sărbătorile de iarnă, cel mai probabil, începand cu 1 decembrie, de Ziua Naţională a României.

Responsabili de această acțiune, angajații primăriei au declarat că în aceste zile se fac ultimele reparații la instalațiile de Crăciun și acolo unde nu au fost montate până în prezent beculețe colorate vor interveni cu instalațiile care au mai rămas.

Împodobirea cu instalații în Sânnicoara a început, anul acesta, din fața reprezentanței Ford și Hyundai (Calea Clujului) și pe fiecare stâlp, până la strada școlii, vor fi aprinse ghirlande luminoase. Pe spațiul verde din sensul giratoriu aflat în fața reprezentanței RMB-Inter Auto, va fi montat un brad care, până la Crăciun va fi împodobit.

Nici anul acesta nu vor lipsi decorațiunile luminoase care sunt atașate sub corpurile de iluminat public, ele având forme diferite specifice Sărbătorii (clopoței, steluțe, fulgi de nea).

FOTO: