Sannicoara a avut reprezentanti la „Zilele Recoltei” VIDEO

Must proaspăt, porumb special pentru fiert dar şi murături la borcan sunt câteva dintre produsele tradiţionale cu care clujenii au fost aşteptaţi la cea de-a XII-a ediţie a Zilelor Recoltei organizate la Cluj-Napoca. În acest scop, peste 120 de producători şi-au expus recolta pe cele peste 60 de tarabe amenajate de organizatorii evenimentului.

Reprezentantul oficial din Sannicoara a fost Cosm-Fan, însă a fost susținut și de alți gospodari din localitate. În cadrul acestui târg Cosm-Fan a reuşit să atragă toţi iubitorii de mici, frigărui şi produse tradiţionale din carne și, ca de obicei, aceştia au fost la înălţime. Nu au lipsit nici mâncărurile gătite pe loc, în faţa vizitatorilor standului. De asemenea au fost prezenți agricultorii cu conopidă, vinete, gogoşari, ardei graşi şi alte legume. Aceştia au preferat doar să ofere “materie primă” pentru gospodinele din Cluj-Napoca, dar au existat şi două standuri ale sânnicorenilor care au oferit produse gata preparate după reţete tradiţionale. Este vorbă de standul cu murături şi cel cu suc de mere.

„Sunt murături tradiţionale făcute în Sânnicoara după reţeta tradiţională de la noi. Gogoşari, conopidă şi condimente, frunze, piper, boabe de muştar.” – a spus Momeu Tudor (producător) pentru TransilvaniaLive.

„Zilele Recoltei la Târgul Produs de Cluj se află la cea de-a 12-a ediţie. De data aceasta ne-am gândit să o îmbinăm cu zilele recoltei tocmai pentru că este toamnă şi pentru că deja clujenii s-au obişnuit cu târgurile noastre Produs de Cluj, şi în acest scop ne-am gândit că este foarte bine pentru ei să se aprovizioneze cu legume şi fructe proaspete din judeţul nostru.” – Ramona Moldovan, director Asociaţia Produs de Cluj

Târgul este deschis până duminică seara.

VIDEO: aici (transilvanialive.ro)