Strada Grădinarilor ÎN LUCRU

20150512_114357

 

   Strada Grădinarilor din Sânnicoara este de aproximativ o săptămână ÎN LUCRU.

În primă fază s-a adus mult balastru care a fost pus în mai multe zone ale străzii, grămadă.  Lucrările au început de la mijlocul străzii, unde s-a săpat pentru introducerea tuburilor pentru canalizare, pentru restul străzii în care nu este canalizare.

Strada Grădinarilor a fost printre primele străzi din Sânnicoara care a avut canalizare, însă aceasta a ajuns doar la un procent de 30% din stradă.

Așadar se introduc tuburile de canalizare pentru restul străzii apoi aceasta va fi în final asfaltată.

Muncitorii lucrează zilnic la stradă iar locuitorii speră să fie finalizată cât mai curând această lucrare.

Accident rutier pe strada Clujului

accident   Un accident rutier s-a produs în această dimineață (30.07.2014) în jurul orei 01:00 pe strada Clujului din Sânnicoara.

 

Conducătorul unui autoturism marca Opel a pierdut controlul volanului în apropierea spălătoriei auto PAMIES SRL și a intrat cu mașina în gardul unui locuitor de pe strada Grădinarilor. Deși între șosea și gard  era o distanță de aproximativ 7 metri și un șanț, gardul a fost spulberat iar mașina a fost grav avariată.

 

Din fericire nu au fost implicate victime, cel mai probabil accidentul efectuându-se din cauza neatenției.

 

Martorii prezenți la fața locului susțin că șoferul era tânăr și probabil se afla sub influența alcoolului.