MV Trans au gasit solutia pentru diminuarea aglomeratiei in mijlocul de transport: Ofera gratuitate pensionarilor !

Conducerea MV Trans a anunțat zilele trecute că se dublează numărul călătoriilor gratuite oferite pensionarilor. 

   În loc să găsească soluții pentru diminuarea aglomerației în special în orele de vârf, sau să introducă autobuze cel puțin din 30 în 30 minute, conducerea a decis că aceasta este ”marea schimbare” care trebuie să o facă pentru a se putea menține. Astfel, pensionarii care până acum au avut 2 călătorii gratuite vor avea 4 iar care au avut 4 călătorii gratuite vor avea 8 .

Caz similar a fost în localitatea Baciu, unde autobuzele fanny circulă acum goale, toți călătorii optând să circule cu CTP (fosta RATUC) din cauza condițiilor mult mai bune, programului și cel mai important tarifelor care sunt mult mai mici față de firmele private.

Adio, MV Trans. RATUC poate prelua transportul în Zona Metropolitana

Adio, MV Trans. RATUC poate prelua transportul în Zona Metropolitana. S-a făcut un pas URIAȘ

 

Consiliul Județean Cluj a decis să retragă de la licitație traseele de transport public din comunele Florești, Ciurila, Chinteni și Apahida.

Propunerea președintelui CJ Cluj, Horea Uioreanu, a fost aprobată de consilierii județeni. ”Prin această decizie firmele private nu vor mai putea efectua transport public de la sfârșitul acestui an, pe 19 trasee din Florești, Ciurila, Chinteni și Apahida. Traseele nu vor mai fi scoase la licitație și vor fi atribuite societății de transport a Asociației metropolitane de la nivelul Clujului. Problema este că dacă RATUC nu va deveni societate pe acțiuni nu va putea prelua aceste trasee și se va ajunge ca oamenii să nu mai aibă cu ce circula”, a declarat Uioreanu.

 

Directorul RATUC Cluj, Liviu Neag, a declarat că transformarea regiei în societate pe acțiuni se va face repede și are deja și planuri pentru Apahida și Florești.

 

Zona Apahida este mult mai lejeră. O dată cu centura de Apahida avem un flux mult mai bun, față de ceea ce se întâmplă pe relația Florești. Din Apahida am putea să îi aducem până în Piața Mărăști, unde avem suficiente linii și oamenii să plece unde vor. Am evita să tot aglometăm Clujul. Sunt momente când stațiile sunt blocate din cauza unor acte de indisciplină. Se fac eforturi mari pentru a intra în alveole. 

Prețul pentru Apahida este mare. Acum este la 135 de lei, un abonament, dacă nu greșesc. Noi am putea coborî mult mai jos și să includem și o linie la alegere în oraș. Repet, toți acești oameni care vin în Cluj-Napoca au nevoie de a merge în diverse zone. Prețul maxim al unui abonament ar fi de 120 de lei. 

 

Apahida se pretează și pentru transportul electric. E linie dreaptă și ecartamentul străzii este foarte bun.Apahida s-ar preta la transportul cu troleibuzul. Primarul din Apahida mi-a spus că s-ar asocia la acest lucru”, a mai spus Liviu Neag.

Autobuze RATUC pe ruta Cluj Napoca – Apahida ! VIDEO

   Primarul comunei Apahida, Grigore Fati a declarat într-un interviu pentru apahida.ro că deja s-au purtat discuții cu directorul RATUC pentru asigurarea transportului de călători pe ruta Cluj Napoca – Apahida și urmează să se facă o ofertă concretă în fața Consiliului Local. Procedura va fi asemănătoare cu cea intreprinsă de autoritățile locale din Floresși.

   ”Am efectuat sondaje de opinie atât pe site-urile din localitate cât și personal de responsabili din primărie care au interveviat călători în stațiile de autobuz. Părerile au fost împărțite însă mai mult de 50% au dorit reintroducerea autobuzelor RATUC în localitate, lucru pe care după unele discuții cu domnul Liviu Neag, director RATUC, îl accept și eu”. A declarat primarul comunel Apahida Grigore Fati .

Referitor la autobuzele vechi care au circulat pe această rută, directorul RATUC a menționat că acele autobuze au fost casate, astfel autobuzele care vor circula pe ruta Cluj-Apahida vor fi identice cu cele care circulă în oraș.

”Îmbunătățiri în ceea ce privește prețul biletelor și abonamentelor, nu vreau să fac încă publice detaliile, însă vă pot spune că intenționăm să asigurăm continuitate din punctul debarcării autobuzelor de Apahida până în orice punct al orașului, pe una din liniile de transport din oraș. ” a continuat Grigore Fati

 

Autoritățile intenționează ca până în anul 2014-2015 să putem circula și cu troilebuzul pe această rută, acesta fiind un proiect la care doresc prelungirea acestor linii de transport până în Câmpenești.

sursa: apahida.ro

Muncitori neorganizați și trafic de coșmar pe Bulevardul Muncii FOTO

Datorită lucrărilor la linia de tramvai de pe Bulevardul Muncii, în această perioadă, se circulă ”bară la bară” .   Șoferii sunt duși în culmea disperării atunci când sunt nevoiți să circule în această zonă.

Pe lângă aceste lucrări, care se efectuează la linia de tramvai, muncitorii incurcă și mai tare traficul; este liberă o singură bandă de mers pe fiecare sens, aceasta fiind plină de gropi, dând astfel traficul peste cap și mai tare.

Un șofer care circula din Sânnicoară pe Bulevardul Muncii  ne-a scris experiența de care a avut parte circulând în această dupămasă în zona cu pricina:

”Circulam din Sânnicoară pe B-dul Muncii, fără să știu că lucrările la linia de tramvai sunt în această stare, când deodată îmi apare în față un excavator care aparținea firmei care se ocupă de lucrarea liniei de tramvai. Viteza cu care circula acest excavator era de maxim 20 km/h ,  formându-se astfel cozi imense  de câteva sute de metri în spatele acestuia. Neavând de ales am continuat să circul în spatele lui până aproape de intersecția cu Strada Fabricii, când deodată s-a oprit excavatorul fără a mai avea intenția de a înainta. Șoferii disperați deja de coada formată, au început să claxoneze șoferul excavatorului. După câteva minute șoferul excavatorului a coborât spunând că a rămas fără motorină și nu mai poate înainta, coada fiind din ce în ce mai mare. Toate mașinile au fost nevoite să urce bordura înaltă a trotuarului pentru a putea ocoli excavatorul rămas cu rezervorul gol.  Câțiva șoferi s-au ales cu șpoilerul rupt, cauciucuri și jenți deteriorate din cauza neatenției, bătăii de joc și proasta organizare de care suntem nevoiși să avem parte” a specificat șoferul care ne-a scris această întâmplare.

Galerie foto:

          

 

Te loveste trenul in doua secunde! Soferii se plang ca nu vad trenul din cauza stufului

Locuitorii localitati Sannicoara se plang de faptul ca la una din trecerile la nivel cu calea ferata nu vad trenul, din cauza stufului crescut in zona. Ei trebui sa se coboare din masina pentru a se asigura ca pot trece.

„A crescut mult stuf in zona. Soferii se dau jos din masini si merg sa vada daca vine trenul. Daca nu vine atunci merg repede la masina si ii dau bice. In ultima vreme, de la ploile abundente, stuful a crescut foarte mult”, ne-a scris George, un locuitor al zonei.

Oficialii CFR Cluj au recunoscut ca din cauza stufului soferii nu pot vedea trenurile care se apropie. „Zilele urmatoare vom actiona astfel incat stuful din zona sa fie indepartat”, ne-a precizat unul dintre oficialii Regionalei CFR Cluj.

Primul tramvai modern a ajuns la Cluj!

Prima garnitura de tramvai, produsa de polonezii de la PESA, a ajuns la Cluj-Napoca si a fost prezentata pe strada Primaverii.

Tramvaiul are 44 de locuri pe scaune si 298 de locuri in picioare.

Consumul tramvaiului este de 0.47 kilowatti/ora/tona/kilometru – mai putin 50% decat garniturile vechi.

GALERIE FOTO:

 

VIDEO:

[stream flv=x:/www.sannicoara.ro/wp-content/uploads/2012/05/TRMV_VID.flv img=x:/www.sannicoara.ro/wp-content/uploads/2012/05/newsletter.png embed=true share=true width=440 height=260 dock=true controlbar=over logo=x:/www.sannicoara.ro/wp-content/uploads/2012/05/newsletter-100×76.png bandwidth=high autostart=false /]

 

Tren suspendat intre Gilau – Cluj-Napoca – Sannicoara – Apahida

Presedintele PNL Cluj, Marius Nicoara, candidatul USL la functia de primar al Clujului, a revenit pe tapet cu propunerea construirii unui tren suspendat, pe linia Somesului, intre Gilau – Cluj-Napoca – Sannicoara – Apahida.

 

Intr-o etapa viitoare, trenul suspendat ar putea sa treaca si prin cartierele Clujului pentru a face legatura cu linia principala, ruta Apahida – Gilau.

 

Unul dintre proiectele mele este un tren rapid, care sa vina din Gilau pe linia Somesului, pe care l-am mai propus pe vremea guvernarii mele. Este dupa modelul unui oras din Germania. De ce monorail? Pentru catren subteran este nu numai costisitor, avand Somesul aici, este greu de facut tehnic. Clujul este intre doua dealuri si este sufocat. In mod cert este un lucru care devine o prioritate. Este o mare greseala tactica sa se investeasca intr-un tramvai. Tramvaiul ducea clasa muncitoare, de la vremea respectiva (n.red. inainte de 1989), din dormitorul Clujului, din Manastur, si pana pe platforma industriala de la CUG. Acum nici 10% din populatia Clujului nu mai locuieste acolo. Pe acea vreme peste 40% dintre oameni lucrau acolo„, a declarat Marius Nicoara.

Candidatul USL la Primaria Cluj-Napoca a mai spus ca in urmatoarea perioada va pune la punct si unprogram de „guvernare” de 60 de pagini.

In primul rand, pentru ca am facut un studiu, am adunat unele dintre marile probleme ale clujenilor. Incep sa construiesc un program de guvernare a Clujului, un program de 60 de pagini. Voi incerca sa il sintetizez pentru ca toti oamenii sa il poate citi. Am inceput un astfel de studiu. In afara de faptul ca voi face si actiuni de promovare a mea, pentru ca intalnesc inca oameni care nu stiu ce e USL si care sunt candidatii la Cluj. Sunt inca multi oameni care nu cunosc aceste detalii„, a mai spus Marius Nicoara.

 

Propunerea parlamentarului este mai veche. Marius Nicoara a dat ca exemplu orasul Wuppertal dinGermania, unde un astfel de tren functioneaza, si a spus ca finantarea ar putea fi facuta din fonduri europene.