Pizzeria Ambrosini din Sânnicoară a pus în vânzare, după aflarea rezultatelor la prezidenţiale, pizza “Iohannis”, care are ca ingredient special salamul de Sibiu. Patronul piozzeriei oferă patru pizza la 54,50 lei, scorul cu care Iohannis a câştigat alegerile.
Patronul pizzeriei, Radu Păcurar, căruia prietenii îi spun Romţi, a declarat, joi, că a scos noul sortiment de pizza în cinstea alegerii ca preşedinte al României a lui Klaus Iohannis, pe care spune că l-a şi votat.
“Ideea mi-a venit după ce am văzut că Iohannis a câştigat alegerile prezidenţiale. De bucurie pentru această victorie, mai ales că l-am votat, m-am gândit să scot un sortiment nou de pizza, «Iohannis», cu salam de Sibiu, la preţul de 14,99 lei. Pizza mai are ca ingrediente ciuperci, mozzarella, sos de roşii, cabanos şi virşli. Am pus de asemenea și salamul de Sibiu în cinstea noului preşedinte care a fost primarul Sibiului. Am lansat şi o ofertă, patru pizza la 54,50 lei, care este procentul cu care Klaus Iohannis a câştigat alegerile” , a spus Păcurar.
Acesta susţine că noul sortiment de pizza are “mare trecere”, fiind comandată atât în local, cât şi pentru acasă.
“Pizzeria este acasă la mine, vin mulţi prieteni şi comandă pizza Iohannis. Mă gândesc să scot şi un produs cu brânză de oaie de Sibiu, un desert Iohannis”, a mai spus patronul pizzeriei.
Radu Păcurar are pe uşa pizzeriei şi un afiş de campanie cu Klaus Ionannis şi sloganul acestuia “România lucrului bine făcut”, pe care l-a modificat pentru a-şi face reclamă: “Pizza Iohannis, bine făcută de Romţi”.
Noul sortiment de pizza de la pizzeria Ambrosinii a fost deja viral apărând în nenumeroase articole și video-uri, cel mai recent fiind de la Kiss Fm făcut de Sergiu și Andrei.
Video-ul reclamă poate fi vizionat aici:
foto: infoapahida.ro