42 de avocati din Marea Britanie preiau constructia casei din Sannicoara

Asociaţia Habitat for Humanity Cluj găzduieşte, în perioada 13 – 17 august 2012, cea mai mare echipă de voluntari internaţionali din acest an. Echipa alcătuită din 42 de studenţi şi tineri avocaţi britanici de la compania Addleshaw Goddard va contribui la proiectul „Primii paşi spre ACASĂ!”  pentru tânăra familie Adrian şi Ancuţa V.

      Addleshaw Goddard este una dintre cele mai mari companii de avocatură din Marea Britanie şi este prezentă pe şantierele Habitat din Cluj pentru al şaselea an consecutiv.

Cei 42 de voluntari, cu vârste cuprinse între 22 şi 54 de ani, vor contribui cu aproximativ 1.450 de ore de voluntariat la locuinţa tinerei familii. În cele cinci zile efective de lucru, voluntarii vor ridica structura de lemn a acoperişului, vor izola casa cu polistiren, vor monta plăcile de OSB şi plăcile de ghips carton şi vor aplica tencuiala pe exterior.

 

„Dorim să ne mutăm anul acesta în noua locuinţă deoarece la sfârşitul anului o să se nască cel de-al treilea copil al familiei noastre. Suntem bucuroşi că locuinţa noastră creşte şi se apropie de final, lucru care nu era posibil fără ajutorul echipelor de voluntari veniţi atât din alte ţări, cât şi din România. Totodată, dorim să le mulţumim pentru efortul pe care l-au depus prin muncă celor ce ne-au sprijinit financiar, efort care pentru noi a însemnat foarte mult”, a spus Adrian V.

Habitat Cluj a demarat proiectul „Primii paşi spre ACASĂ!” în aprilie 2012. Până în acest moment noua casă este construită în proporţie de 15%. La construcţia acestei locuinţe au contribuit două echipe internaţionale din Norvegia şi Irlanda de Nord şi o echipă naţională de la compania Lafarge România.

Mulţumim echipei Addleshaw Goddard pentru implicarea alături de Habitat Cluj în construirea împreună a celei de-a şasea locuinţe în judeţul Cluj. Implicarea şi devotamentul lor faţă de lupta împotriva locuirii sărăcăcioase reprezinză un model pentru întreaga comunitate clujeană. Mai mult, în aceste cinci zile, vom face astfel încât visul acestei familii să se apropie şi mai mult de realitate – o locuinţă decentă, construită cu ajutorul acestor voluntari internaţionali dedicaţi”, declară Ionuţ Sâmpetrean – Director Executiv Habitat for Humanity Cluj

foto: Sannicoara.Ro

 

 

Norvegienii construiesc o casa pe dealurile Sannicoarei

Asociaţia Habitat for Humanity Cluj găzduieşte, în perioada 25-29 iunie 2012, a treia echipă de voluntari internaţionali din acest an, venită prin programul Global Village.

Echipa de 12 membri ai Şcolii Internaţionale din Norvegia va lucra la o noua locuinţă a unei tinere familie, deasupra localităţii Sânnicoara, în satul Dezmir, în cadrul proiectului de construcţie Primii paşi spre ACASĂ al Habitat for Humanity Cluj.

În cele cinci zile de lucru pe şantier, cei 12 voluntari – 10 elevi, cu vârste cuprinse între 17 şi 18 ani şi doi profesori vor lucra la partea de organizare de şantier, la pregătirea turnării stâlpilor de la demisol şi la montarea planşeului de pe demisol, pentru a permite mai apoi ridicarea pereţilor noii locuinţe a familiei.

Tânăra familie locuieşte  într-o locuinţă închiriată de la prieteni (o bucătărie de vară transformată de cei doi soţi în dormitor, cu un hol mic şi o baie improvizată).

Nu au vrut să accepte că acesta este viitorul lor şi au concesionat de la primărie un teren în localitatea Dezmir, pe dealurile localităţii Sânnicoară şi, cu puţinele economii, au ridicat fundaţia viitoarei locuinţe. Când au rămas fără resurse, în 2011, familia a intrat în programul de construcţie al Habitat for Humanity Cluj.

Vom avea mai mult spaţiu, o locuinţă mai decentă. Când eu eram mici şi noi eram cinci fraţi şi fiecare aşteptam să avem cel puţin camera noastră, sau cel mult să fim doi într-o cameră, de aceea pentru fete ne dorim să fie cât mai bine, iar ceea ce noi nu am avut să poată avea ele”, a spus capul familiei.

 

Habitat for Humanity Cluj spun că locuinţa va fi terminată în toamna acestui an.

 

foto: Vlad Basca