
Proiectul ”BIKE SHARING” , care își propune să lege orașul Cluj-Napoca de localitatea Sânnicoara-Apahida și Florești prin piste de biciclete, începe să prindă contur în Sânnicoara.
Lucrările au început de la piața Agro Transilvania, pe un tronson de aproximativ 3 km, până în spatele gării din Apahida.
Pista de biciclete va fi ferită de traficul din localitate, urmând să se construiască prin zona Căbăuș unde deja se lucrează la fundația viitoarei piste. Fundația are o adâncime de 1,2 metri și este protejată în zonele de risc cu ziduri împotriva alunecărilor de teren. Pista va avea o lățime de 2 metri și va fi marcată pentru circulația în ambele sensuri.
Proiectul de Bike Sharing ar fi trebuit să fie finalizat în 16 august 2013, fiind finanțat din fonduri europene cu 2,6 milioane de euro. Au fost cumpărate cele 540 de biciclete pentru acest proiect, dar acestea stau de aproape 2 ani într-un depozit al RADP.
Termenul de finalizare din contractul de finanțare este august 2015, după această dată urmând să apară probleme cu Uniunea Europeană.
foto: apahida.ro




Pe strada Grădinarilor au fost montate astăzi două containere speciale pentru adunarea selectivă, la intersecția cu strada Aurel Vlaicu. Deși locuitorii acestei străzi au cerut în moduri repetate asfaltarea acestei străzi containerele au fost montate lângă bălți și mult noroi fără să se mai țină cont de acest aspect.







NextGen Communications, firmă care oferă servicii de internet, telefonie și televiziune, tratează abonații din localitatea Sânnicoara fără interes.
De când CTP a preluat transportul public de călători și pe traseul Cluj-Napoca – Sânnicoara – Apahida s-au creat noi stații pentru a permite locuitorilor să ajungă cât mai repede într-o stație de autobuz. Atât stațiile noi cât și cele vechi sunt ”dotate” în prezent doar cu tăblița care indică acest lucru.


