Umor de Sânnicoara. Vezi cum arată orarul unei farmacii din localitate.

farmacia-novavila-program-sannicoara 

   Cu toate încercările unora de a demonstra că au umor, se pare că la acest capitol Sânnicoară este lider. După apariția celebrei PIZZA IOHANNIS făcută în exclusivitate la Pizzeria Ambrossini din Sânnicoara, o farmacie de pe strada 1Mai are un orar pe cât se poate de sincer și de respectat. 

 

Iată cum arată orarul farmaciei:

„DESCHIS”
În majoritatea zilelor de la 9 sau 10. (Ocazional deschidem mai devreme, pe la 7 – iar în unele zile mai târziu, pe la 12 sau 13).

„ÎNCHIS”
Închidem pe la 5:30 sau 6:00. Ocazional pe la 4 sau 5, dar câteodată închidem târziu, pe la 23 sau 24. În unele zile sau după-amieze nu suntem aici deloc. În ultimul timp am fost aici aproape tot timpul, cu excepţia momentelor în care am fost în altă parte (când trebuia şi atunci să fiu aici).

 

Şi cum sânnicorenii ştiu de glumă, au înţeles mesajul şi vin exact când farmacia este deschisă.

Primăria Apahida promite STAȚII DE AUTOBUZ. Când încep lucrările?

Primăria Apahida promite CREAREA unor stații de autobuz începând cu luna decembrie a acestui an. 

Dacă până acum o stație de autobuz din localitatea Sânnicoara însemna o tăbliță cu numerele autobuzelor care opresc și uneori o alveolă, de-acum călătorii vor avea o stație de autobuz în adevăratul sens al cuvântului potrivit site-ului apahida.ro

statia-rondocarton-sannicoara   De când CTP a preluat transportul public de călători și pe traseul Cluj-Napoca – Sânnicoara – Apahida s-au creat noi stații pentru a permite locuitorilor să ajungă cât mai repede într-o stație de autobuz. Atât stațiile noi cât și cele vechi sunt ”dotate” în prezent doar cu tăblița care indică acest lucru.

După o sesizare la Primăria Apahida în care s-a prezentat stația de la Rondocarton (imagine), care era plină de bălți și total neîngrijită, reprezentanții au astupat aceste bălți cu pietriș.  https://sannicoara.ro/statie-de-autobuz-sau-lac/

 

Stațiile de autobuz ar urma să se instaleze în luna decembrie a acestui an și vor arăta, potrivit apahida.ro, astfel. –>

Crearea acestor stații este foarte benefică pentru locuitorii care călătoresc cu  mijloacele de transport în comun atât în anotimpul rece cât și cald.

 

foto: apahida.ro

 

Pizza Iohannis. Exclusiv în Sânnicoara. VIDEO

pizza-iohannis-sannicoara-cluj-370x290

 

 Pizzeria Ambrosini din Sânnicoară a pus în vânzare, după aflarea rezultatelor la prezidenţiale, pizza “Iohannis”, care are ca ingredient special salamul de Sibiu. Patronul piozzeriei oferă patru pizza la 54,50 lei, scorul cu care Iohannis a câştigat alegerile.

Patronul pizzeriei, Radu Păcurar, căruia prietenii îi spun Romţi, a declarat, joi, că a scos noul sortiment de pizza în cinstea alegerii ca preşedinte al României a lui Klaus Iohannis, pe care spune că l-a şi votat.

“Ideea mi-a venit după ce am văzut că Iohannis a câştigat alegerile prezidenţiale. De bucurie pentru această victorie, mai ales că l-am votat, m-am gândit să scot un sortiment nou de pizza, «Iohannis», cu salam de Sibiu, la preţul de 14,99 lei. Pizza mai are ca ingrediente ciuperci, mozzarella, sos de roşii, cabanos şi virşli. Am pus de asemenea și salamul de Sibiu în cinstea noului preşedinte care a fost primarul Sibiului. Am lansat şi o ofertă, patru pizza la 54,50 lei, care este procentul cu care Klaus Iohannis a câştigat alegerile” , a spus Păcurar.

Acesta susţine că noul sortiment de pizza are “mare trecere”, fiind comandată atât în local, cât şi pentru acasă.

“Pizzeria este acasă la mine, vin mulţi prieteni şi comandă pizza Iohannis. Mă gândesc să scot şi un produs cu brânză de oaie de Sibiu, un desert Iohannis”, a mai spus patronul pizzeriei.

Radu Păcurar are pe uşa pizzeriei şi un afiş de campanie cu Klaus Ionannis şi sloganul acestuia “România lucrului bine făcut”, pe care l-a modificat pentru a-şi face reclamă: “Pizza Iohannis, bine făcută de Romţi”.

pizza-iohannis-sannicoara-cluj-1

 

Noul sortiment de pizza de la pizzeria Ambrosinii a fost deja viral apărând în nenumeroase articole și video-uri, cel mai recent fiind de la Kiss Fm făcut de Sergiu și Andrei.

Video-ul reclamă poate fi vizionat aici:

foto: infoapahida.ro

Primarul Grigore Fati reclamat la BEJ că INFLUENȚEAZĂ ALEGĂTORII

big_2ffbb4bd3198cb1e644792177fd1e207

Primarul comunei Apahida, Grigore Fati, a fost reclamat la BEJ pentru că s-a postat în fața secției de votare din comună și le spune oamenilor cu cine să voteze.

 

Primarul comunei Apahida, Grigore Fati, membru al PSD, s-a poziţionat în faţa secţiei de votare amplasată la Sala de Sport din centrul comunei, unde îndrumă cetăţenii să se prezinte la vot şi să voteze candidatul Victor Ponta. Acest fapt contravine Legii Nr. 370/2004, care prevede interzicerea continuării campaniei electorale în ziua votului precum şi influenţarea prin orice mijloace a intenţiei de vot a alegătorilor. 

 

Membrii ACL Cluj care se aflau în zonă, au adus la cunoştinţă acest incident Poliţiei Comunale iar agenţii nici nu au dorit să stea de vorbă cu aceştia, motivând faptul că ei nu au văzut faptul că primarul Grigore Fati ar îndruma cetăţenii la vot.

 

Alianţa Creştin Liberală PNL-PDL Cluj au soliciat aşadar intervenţia urgentă a BEJ pentru a verifica cele menţionate mai sus”, precizează ACL.

sursa: stiridecluj.ro

Prezența la vot în turul II a fost de 75% !. Felicitări Sânnicoara.

Prezența la vot din turul II, în Sânnicoara, a crescut cu aproape 10 procente comparativ cu turul I. 

Din cele 1.610 persoane înscrise pe listele secției de votare nr. 310, au votat astăzi 1.209 persoane, în procent însemnând 75,05% .

vot-turul2

Acronime:

  • LP – alegători pe liste permanente;
  • LS – alegători pe liste suplimentare;
  • UM – alegători cu urna mobila;
  • T – total alegători.

 

FELICITĂRI SÂNNICOARA !

Sursa: Biroul Electoral Central.

VOT la Sânnicoara: Prezența la urne a fost de 66.2%

Prezenta-la-vot-Sannicoara

La secția de votare nr. 310 din Sânnicoara s-au prezentat astăzi, 02.11.2014, 968 de alegători care și-au exercitat dreptul la vot.

 

 

 

  • De la primele ore ale dimineții, între orele 7:00 – 10:00, sânnicorenii au venit în număr de 128 de votanți.
  • În intervalul 10:00 – 13:00 numărul de votanți a crescut cu 40, ajungând la 168 alegători.
  • În intervalul 13:00 – 16:00 numărul persoanelor care au vizitat urnele a fost de 291 alegători.
  • În intervalul 16:00 – 19:00 s-au prezentat la vot 287 alegători.
  • Seara, între orelele 19:00 – 21:00 au mai pășit pragul secției de votare doar 94 de alegători.

 

Așadar, dintre cele 1.609 persoane înscrise pe listele secției de votare, s-au prezentat 968 de persoane care și-au ales Președintele.

Conform B.E.C în Sânnicoara nu a fost necesară deplasarea urnei mobile.

Sânnicorenii s-au prezentat la secția de votare în procent de 66.2%

 Prezenta-la-vot-Sannicoara2014

Din fericire, la Școala gimnazială Sânnicoara str. Școlii nr.50 desemnată ca secție de votare cu nr. 310 nu au fost incidente iar Președinta secției de votare nu a intâmpinat dificultăți.

sursa: Biroul Electoral Central

Încep pregătirile pentru Halloween din ”Grădina lui Vlad”

1609719_573660466079149_2973396879436239459_n   Grădina lui Vlad, pentru că aşa se numeşte pagina de Facebook a gospodarului din Sânnicoara, este plină de bostani numai buni pentru decupat figuri interesante de Halloween.

   Este pentru prima oară, anul acesta când am semănat seminţe selcţionate de bostani. Am avut seminţe pentru 3.000 de mp de grădină.

   Din cauza vremii şi a ploilor multe, târzii de vară, au cam crescut buruienile în jurul lor, dar tot rămâne frumoasă experienţa culesului. Ne-am gândit să facem cum fac americanii la ferme…vin şi culeg recolta, indiferent de ce produse îşi doresc. Noi avem bostani, aşteptăm copiii, părinţii sau dascălii să vină să-şi aleagă. Preţul este mic pentru că vrem să ne bucurăm de bucuria lor. (Vlad Măcicăşan, agricultor)

Dacă nu doriţi să cumpăraţi încă bostanul, dar vreţi, neapărat, să aveţi parte de unul, puteţi să vă alegeţi, să-l rezervaţi şi să optaţi pentru culegerea lui, la momentul potrivit.

Grădina lui Vlad – Facebook

Halloween este o sărbătoare de origine celtică, preluată astăzi de multe popoare din lumea occidentală.  Specific pentru Halloween este dovleacul sculptat, care reprezintă Lanterna lui Jack. Cu ocazia acestei sărbători, copiii se maschează în vrăjitori, mumii sau alte personaje.

Două fete lovite pe trecerea de pietoni de un sofer neatent – UPDATE – FOTO

20141023_203441_Night   Un grav accident rutier, soldat cu rănirea a două persoane, a avut loc în această seară în jurul orei 20:00.

Accidentul s-a produs pe trecerea de pietoni de pe strada Clujului, lângă stația de autobuz ”La Turcu”.

Cele două studente în vârstă de 20 de ani au coborât din autobuz și au traversat strada pe trecerea de pietoni iar un șofer neatent le-a lovit din plin.

Victimele au fost transportate de urgență la Unitatea de Pimire Urgențe Cluj-Napoca.

Revenim cu detalii legate de starea victimelor și alte amănunte. 

ORA 21:10

Una din victime este încă inconștientă, având răni în zona cerebrală.

Cealaltă victimă, o studentă în vârstă de 20 de ani, se află în sala de operație având fracturi la piciorul drept.

Sânnicoara împânzită de limitatoare de viteză

limitatoare-viteza-sannicoara   Atenție șoferi !  În ultimele zile, în Sânnicoara, au fost montate mai multe limitatoare de viteză iar lucrările nu se vor opri aici; 

Pe strada Școlii au fost turnate 4 limitatoare de viteză majotitatea fiind poziționate lângă trecerile pentru pietoni.

Limitatoare de viteză au fost montate și pe străzile 1 Mai și Tineretului, urmând ca în următoarele zile să fie montate și pe strada Horea.

S-a ajuns la această măsură deoarece odată cu asfaltarea mai multor străzi din localitate viteza cu care unii șoferi circulau era mult prea mare.