Tiruri și mașini de mare tonaj liber la circulație în complex rezidențial. Primarul Fati în cunoștiință de cauză. FOTO/VIDEO

Mai mulți locuitori din complexul rezidențial Estimo Residence din Sânnicoara au sesizat atât la primăria Apahida cât și la poliția locală traficul intens a unor tiruri și camioane cu tonaj mare aparținând firmei de curierat FAN Curier.

Locuitorii susțin că aceste vehicule traversează zilnic strada care deja suferă de avarii puternice cauzate de autoturismele de mare tonaj, care aparțin firmelor de curierat care au depozite în apropierea complexului rezidențial.

Poliția locală Apahida s-a prezentat la fața locului însă nu au putut lua nici o măsură asupra șoferilor de tir și camioane. Autoritățiile locale declară că acesta este traseul recomandat de către compania de curierat și că acesta este doar temporar. Acest lucru este confirmat și de către primarul comunei, Grigore Fati, care, la rândul său spune că este un traseu temporar, cel principal aflându-se în reparații.

Strada Viitorului din Sânnicoara aparține complexului rezidențial Estimo, care, după finalizarea construcției blocurilor a fost donată primăriei. În acest moment, Primăria se ocupă de administrarea acesteia. Locuitorii sunt nemulțumiți de starea în care poate ajunge drumul și locuințele acestora în condițiile în care mașinile de mare tonaj vor fi lăsate în continuare să circule într-o zonă rezidențială fără nicio restricție.

Dezvoltatorul imobiliar susține că drumul nu a fost construit pentru a servi circulației de mare tonaj, iar conductele de apă/gaz și alte utilități, care sunt sub drum ar putea fi afectate. Strada a fost construită în totalitate de dezvoltatorul imobiliar privat Estimo Residence, iar în momentul inaugurării, în anul 2019, arăta impecabil.

Locuitorii complexului au postat mai multe fotografii și clipuri video în care se pot observa deteriorările suferite după doar câteva zile în care aceste mașini circulă fără nicio restricție din partea primăriei, printre blocuri.

Locuitorii au decis să își facă singuri dreptate văzând că nu au niciun suport din partea primăriei și au parcat mașinile personale pe ambele părți ale carosabilului. Astfel, au impiedicat accesul autoturismelor de mare tonaj pe strada sau printre blocuri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *