Clujul va avea un Aquapark la Băile Someșeni. Care este termenul de finalizare

   Clujul va avea un Aquapark pe terenul pe care au funcționat în trecut Băile Someșeni, investiția urmând să fie făcută din fonduri private, cu susținerea Primăriei Cluj-Napoca.

Vom avea și Aquapark și Băile Someșeni. S-au făcut unii pași pe linie privată. Proprietarii Băilor Șomeșeni s-au adunat și au realizat niște probleme administrative și au înaintat deja unproiect și spre Primărie, dar și spre finanțare din surse bancare, pentru a realiza un Aquapark și reabilitarea Băilor Șomeșeni. 

Primăria îl susține și va fi parte la acest proiect, prin susținerea lucrărilor de infrastructură aferentă: drum, canalizare, iluminat, parcare, spații verzi, pentru a le putea oferi clujenilor șansa de a avea în orice moment al zilei din an, că e ianuarie sau că e august, un aquapark, iarna închis și vara deschis. 

   Ne vom implica și vom susține, iar în schimbul investiției vom primi abonamente, bilete, pe care le vom distribui persoanelor sărace, pensionarilor cu venituri mici, poate și tinerilor studenți pentru a putea să le dăm clujenilor un Aquapark și Băile Someșeni”, a precizat primarul Emil Boc, în emisiunea Știri de Cluj LIVE.

Primăria Cluj-Napoca a semnat un protocol de colaborare cu investitorii, necesar pentru ”obținerea finanțării de la bănci. Am arătat că suntem interesați să fim parteneri în acest proiect. În 2014 vom avea toate șansele să vedem lucrându-se la Aquapark, iar în 2 ani să fie totul gata”, a mai spus Emil Boc.

 

Sursa: stiridecluj.ro

Sens giratoriu în fața Aeroportului

   Consiliul Județean Cluj anunță că au început lucrările la sensul giratoriu de la Aeroportul Internațional Cluj, din 1 aprilie, scrie stiridecluj.ro

Lucrările la sensul giratoriu de la aeroportau demarat. Pe 29 martie, Primăria aeliberat constructorului autorizația despargere, necesară pentru devierea liniilor de medie tensiune și a rețelelor de gaz. Maie nevoie ca RATUC să repoziționeze stâlpii care îi aparțin, iar apoi se va construi sensul giratoriu efectiv. La această ora se lucrează. Autorizația expiră în decembrie”, precizează reprezentanții Consiliului JudețeanCluj.

Lucrările ar urma să fie terminate în 24 de luni.

Primarul Emil Boc a precizat că după terminarea lucrărilor RATUC va introduce un autobuz de la Gară la Aeroportul Internațional Cluj, pe strada Grigore Ignat.

Autobuzul ar circula pe Bulevardul Muncii – strada Grigore Ignat – strada Traian Vuia – Aeroportul Cluj. ”De la Gara mergi spre Bulevardul Muncii si la capat, inainte de depoul de tramvaie, autobuzul o ia la dreapta pe Grigore Ignat si de acolo se iese pe Traian Vuia si la Aeroport”, au precizat reprezentanții Primăriei Cluj-Napoca.

Linie RATUC de la Câmpeneşti la Piaţa Mărăşti

   Consiliul Local Apahida a adoptat în şedinţa de luni hotărârea prin care Comuna Apahida se asociază în cadrul Asociaţiei Metropolitane de Transport Public Cluj, scrie infoapahida.ro

Autobuzele RATUC vor circula de la Câmpeneşti până la Piaţa Mărăşti, potrivit primarului comunei Apahida, Grigore Fati. În preţul abonamentului pe această linie va fi inclusă şi o călătorie pe o altă linie, la alegere. Autobuzele vor circula şi spre Dezmir şi Pata, iar pentru Corpadea va fi introdus un microbuz.

Primarul Grigore Fati a anunţat că RATUC va demara lucrările de extindere a liniei de troleibuz către Apahida, cel târziu în 2014, în prezent RATUC executând lucrări la linia de pe strada Traian Vuia. Încă nu a fost stabilit orarul autobuzelor, dar se întenţionează o suplimentare a curselor din weekend.

 

Autobuze RATUC pe ruta Cluj Napoca – Apahida ! VIDEO

   Primarul comunei Apahida, Grigore Fati a declarat într-un interviu pentru apahida.ro că deja s-au purtat discuții cu directorul RATUC pentru asigurarea transportului de călători pe ruta Cluj Napoca – Apahida și urmează să se facă o ofertă concretă în fața Consiliului Local. Procedura va fi asemănătoare cu cea intreprinsă de autoritățile locale din Floresși.

   ”Am efectuat sondaje de opinie atât pe site-urile din localitate cât și personal de responsabili din primărie care au interveviat călători în stațiile de autobuz. Părerile au fost împărțite însă mai mult de 50% au dorit reintroducerea autobuzelor RATUC în localitate, lucru pe care după unele discuții cu domnul Liviu Neag, director RATUC, îl accept și eu”. A declarat primarul comunel Apahida Grigore Fati .

Referitor la autobuzele vechi care au circulat pe această rută, directorul RATUC a menționat că acele autobuze au fost casate, astfel autobuzele care vor circula pe ruta Cluj-Apahida vor fi identice cu cele care circulă în oraș.

”Îmbunătățiri în ceea ce privește prețul biletelor și abonamentelor, nu vreau să fac încă publice detaliile, însă vă pot spune că intenționăm să asigurăm continuitate din punctul debarcării autobuzelor de Apahida până în orice punct al orașului, pe una din liniile de transport din oraș. ” a continuat Grigore Fati

 

Autoritățile intenționează ca până în anul 2014-2015 să putem circula și cu troilebuzul pe această rută, acesta fiind un proiect la care doresc prelungirea acestor linii de transport până în Câmpenești.

sursa: apahida.ro

Sondaj de opinie: RATUC sau MV Trans 2007 !

    Legislația permite localităților care aparțin de Zona Metropolitană Cluj să-și aleagă noul operator transport persoane, începând cu luna Aprilie.

În prezent transportul în comun pe ruta Apahida – Cluj Napoca este efectuată de firma piteșteană MV Trans 2007.

În comuna Florești, consilierii au hotărât deja că nu vor să mai colaboreze cu Fanny, operatorul ales de fiind chiar  RATUC (Regia Autonomă de Transport Urban Cluj) .

Vă spun că parcul nostru auto este modernizat și dispunem de 200 de autobuze și microbuze, fapt care ne permite să asigurăm ușor transportul intre Cluj și celelalte localități incluse în Zona Metropolitană Cluj. Vom practica prețuri mult mai mici, insă nu doresc sa vă spun toate secretele acum. Prețul biletului de călătorie va fi unic pentru toate traseele și in următorii doi ani intenționam să investim în sistemul de ticketing, un sistem care să le permită pasagerilor cumpărarea unui card și prin verificarea acestuia în mijlocul de transport să terminăm cu sistemul <<dă-mi banii, ia biletul>>. Dacă veți vota ca RATUC să reintre in Apahida, lucru pe care alte consilii locale din Zona Metropolitană l-au făcut, atunci trebuie doar avizul sau votul consilierilor județeni”, a afirmat directorul Liviu Neag, conform stiridecluj.ro

Prețul unui bilet va fi de 2,5 lei. ”Va rog, respectuos, ca numarul de curse sa fie mare si bine asigurat, astfel ca toti florestenii sa se bucure de decizia pe care domnii consilieri o vor lua! Sincer, am ceva emotii, insa sper ca acestea sa nu fie reale si sa asigurati un transport mai mult decat decent”, a spus primarul din Florești, Horia Sulea.

 

Pe sannicoara.ro se efectuează un sondaj de opinie cu privire la acest aspect, iar rezultatul sondajului va fi prezentat primarului comunei Apahida, Grigore Fati.  Puteți vota în partea dreaptă-sus a site-ului ––––––––– >

 

R.A.T.U.C preia puterea în localitățile de lângă Cluj

 

Regia Autonoma de Transport Urban de Calatori Cluj-Napoca au anunțat că și-au modernizat parcul auto cu autobuze noi și vor putea efectua transportul în comun și în localitățile de lângă Cluj-Napoca.

Primarul comunei Florești a fost deja de-acrod cu propunerea R.A.T.U.C și susține că autobuzele vor circula din 10 în 10 minute în comuna Florești la orele de vârf.

Vă spun că parcul nostru auto este modernizat și dispunem de 200 de autobuze și microbuze, fapt care ne permite să asigurăm ușor transportul intre Cluj și celelalte localități incluse în Zona Metropolitană Cluj. Vom practica prețuri mult mai mici, însă nu doresc să vă spun toate secretele acum, însă va pot spune că dorim să diversificăm transportul și pe celelalte străzi din Florești, pentru că deja aici vorbim de veritabile cartiere”, a declarat și directorul RATUC Cluj, Liviu Neag.

 

Sperăm că și primarul comunei Apahida își va da acordul pentru preluarea transportului în comun de către RATUC  !

sursa: stiridecluj.ro

MV Trans își bate joc de călătorii din Sânnicoara și Apahida

Firma piteșteană MV Trans 2007 continuă să-și bată joc de călătorii din Sânnicoara și Apahida. 

Astăzi, în jurul orei 15:30 – 16:00 autobuzul care venea din oraș s-a oprit în prima stație din Sânnicoara iar călătorii au fost nevoiți să aștepte până ce un alt autobuz a venit să continue cursa, pe motiv că autobuzul care trebuia să ducă călătorii era defect. Nu e nimeni absurd, siguranța este pe primul loc, se mai întâmplă și pe rețeaua R.A.T.U.C .

Problema este că această firmă privată care asigură transportul pe ruta Cluj Napoca – Apahida nu-și respectă programul. Nu e suficient faptul că sunt foarte puține curse la numărul de călători din Sânnicoara și Apahida(1 traseu din oră în oră, iar în orele de vârf, 14:00 – 17:00 , din 30 în 30 de minute) însă nici aceste puține curse nu le pot respecta; Autobuzul care trebuia să pornească azi la ora 15:30 din Apahida nu a mai ajuns, lăsând oamenii să aștepte până la ora 16:00.

Desigur, nu este prima dată când se întâmplă astfel de evenimente pe autobuzul de Apahida. A mai scris sannicoara.ro câteva articole cu privire la rețeaua de transport în comun privată. Găsiți arhiva aici: 1. Retragerea licenței de transport , 2. Extinderea rețelei RATUC în localitate

 

MV Trans a avut de la început probleme cu călătorii din aceste două localități, cea mai gravă fiind chiar vătămarea corporală a unui călător . (revedeți informațiile pe stiridecluj.ro – aici ).

 

În primăvara acestui an expiră licența de transport în comun a firmei MV Trans, pe ruta Cluj Napoca – Apahida. 

Prima pizzerie din Sânnicoara se deschide în această săptămână (update)

   Primul loc în care s-a putut servi pizza anii trecuți în Sânnicoara, a fost la ”Italianu` ” , care pregăteau aproximativ 5 sortimente de pizza. A fost urmat mai apoi de ”Restaurantul Ana” care nu a reușit să se mențină la fel de bine.

 

Prima pizzerie se va deschide în localitate la sfârșitul acestei săptămâni, pe strada 1Mai, lângă magazinul de prezentare Cosm-Fan. 

 

U P D A T E      12.01.2013

–––––––––––––––––––––

Pizzeria AMBROSINI s-a deschis azi, 12.01.2013 în Sânnicoara pe strada 1 Mai, nr.38

Sunteți așteptați cu drag !

 

 

Campania ”Bucuria reiese din lucruri mărunte… Generozitatea dintr-o inimă sinceră”

   ” Bucuria reiese din lucruri mărunte… Generozitatea dintr-o inimă sinceră ” cu acest gând a început Aris, un blogger sânnicorean, demararea unei campanii de ajutorare a copiilor defavorizați.

În zilele de 18 și 19 ianuarie, câțiva tineri din Sânnicoara și din oraș vor pleca să ducă daruri la câteva orfelinate din Cluj-Napoca. Dacă cunoașteți un orfelinat cu un număr de maxim 20 de copii, puteți scrie organizatorului la adresa de email: contactsoporan@gmail.com

Fiecare poate să contribuie la bucuria unor copii care, poate, nu au primit niciun cadou de Crăciun. ”Chiar dacă situația financiară nu-ți permite să ajuți, poate ai o Biblie pentru copii, cărți de colorat sau  jucării pe care copii tăi nu le mai folosesc. Orice ajutor contează. În data de 20 ianuarie vor fi postate poze de la acest eveniment pe Facebook și pe site-ul www.soporan.com ”

 

Detalii despre campanie: http://soporan.com/campanie-1819-ianuarie/